COMUNICAT DE PRESĂ
CÂRSTOVUL VIILOR – DATINI ȘI OBICEIURI LA CULESUL VIILOR
LA MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI DIMITRIE GUSTI
Duminică, 13 septembrie 2026, începând cu ora 13:00, la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti (Șoseaua Kiseleff nr. 30), va avea loc o nouă ediție a evenimentului CÂRSTOVUL VIILOR – DATINI ȘI OBICEIURI LA CULESUL VIILOR. Cu această ocazie Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cu susținerea Kaufland România, vă invită la un program artistic de muzică tradițională românească și internațională, printre care și concertul susținut de Ansamblul Folcloric Țara Vrancei din Focșani, coordonat de Prof. Maria Mugoci.
Concertul Cârstovul viilor – datini și obiceiuri la culesul viilor face parte din programului proiectului MUZICA LA MUZEU. O incursiune în lumea artelor și se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și al Rețelei Naționale a Muzeelor din România.
Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: muzicalamuzeu@musicarte.ro.
Despre artiști:
Ansamblul Folcloric Profesionist „Țara Vrancei” este o instituție publică de cultură înființată în primăvara anului 1995 la Focșani, având misiunea fundamentală de a culege, conserva și promova tezaurul tradițional din vatra etnografică a Vrancei. Istoria și identitatea acestui colectiv sunt strâns legate de numele cunoscutei interprete și profesoare Maria Murgoci, care conduce și coordonează activitatea ansamblului încă de la înființare, transformându-l într-un veritabil punct de referință pentru folclorul românesc. Cu sediul la Sala Balada din Focșani, instituția reunește o orchestră completă, un corp de dansatori profesioniști și soliști de excepție, o contribuție majoră la construcția muzicală a ansamblului având-o și dirijorul Maricel Ghinea. Repertoriul artistic este unul vast și profund ancorat în specificul local, incluzând doine, balade, cântece de cătănie și suite dinamice de dansuri, alături de spectacole tematice complexe care reconstituie ritualuri vechi precum culesul viilor sau obiceiurile de iarnă. Recunoscut ca un ambasador cultural de prestigiu, Ansamblul „Țara Vrancei” a susținut numeroase turnee naționale și internaționale, culminând recent, în noiembrie 2025, cu celebrarea a trei decenii de activitate printr-un spectacol aniversar grandios organizat la Sala Radio din București și preluat în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”. Pentru alte informații: www.ansamblultaravrancei.ro
Un proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România
Parteneri instituționali: Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Literaturii Române, MARe \ Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național de Artă al României – Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Municipiului București: Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, Casa Filipescu–Cesianu și Muzeul Theodor Aman, Galeriile Artmark – Palatul Cesianu–Racoviță, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național „George Enescu”
Parteneri: Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Romfilatelia – Poșta Română, Societatea de Transport București, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Floria, Editura Rediviva din Milano, Editura Cărțile Tango, PMA Invest Cluj-Napoca, Angels Candy și Asociația Culturală Arghirescu
Parteneri Media: TVR Internațional, Trinitas Tv, Blitz Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România București, Radio România Internațional, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agerpres, Spotmedia, UZPR – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți, Fest.ro, Daily Magazine, Cultura Life, Revista Leviathan, Modernism.ro, Native Advertising, Ziarul News, Future Economy, 10-S.ro, ConnectArts, Revista Femeia, Revista Tango – Marea Dragoste, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Palindrom, Literomania, Iqads, Catchy, AgentiadeCarte.ro, Relevant by Antoaneta, PRwave, Jurnalul de Afaceri, Republika Kritica, Autentici.info, Bună Ziua Iași, Ceașca de Cultură, Oficiul de Știri, România Pozitivă, Jurnal de București, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro, Presa de Azi, Lumea Muzicii, Evenimente Gratuite.
